sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Știai că…


Știai că...este o iluzie optică culoarea albastră a apei, indusă de faptul că cerul se reflectă în apă? Se poate  observa că atunci când este înnorat, culoarea lacurilor, a mărilor şi a oceanelor se schimbă.

Știai că... apa se regăseşte în organismul omului într-un procent de 70%? Prin urmare o scădere prea mare a nivelului de apă din organism poate duce la pierderea funcţiilor vitale, la dezechilibre majore care în final duc la deces. Deci, e important să-ți  hidratezi corespunzător organismul!

Știai că... unul dintre cele mai importante organe ale corpului nostru conţine apă în proporţie de 85%? Apa îi oferă creierului energia necesară pentru a-şi defăşura activitatea şi îi îmbunătăţeşte funcţiile, inclusiv gândirea şi memoria.

Știai că... în Antarctica, cel mai rece continent de pe Terra, există de 8 ori mai multă gheață decât la Polul Nord?  Gheața are pe alocuri, o grosime maximă de 4 kilometri. Acest teritoriu nu aparține niciunei țări. Nu există locuitori permanenți în Antarctica. Singurii care vin aici sunt oamenii de știință. Acest continent , care conține mari reserve de apă dulce (peste 70%) e destinat doar unor activităţi ştiinţifice.

Știai că...într-un kilometru pătrat de apă marină se află circa 120  tone de sare? Dacă s-ar extrage toată sarea din Oceanul Planetar şi s-ar acoperi cu ea suprafaţa planetei noastre, Terra ar fi acoperită cu un strat de sare compact, care ar atinge înălţimea unei clădiri cu 40 de etaje. Marea Moartă (Marea Sărată) a ajuns  unul din cele mai sărate corpuri de apă din lume, conținutul de sare al apei fiind de 9.6 ori mai sărat decât oceanul planetar. Cantitatea foarte mare de sare  este neprielnică vieții și de aici numele de Marea Moartă.

Știai că…
    • dacă faci un duş, în loc de baie consumi de patru ori mai puţină apă? Nu e doar ecologic, 
      ci şi economic!
    • dacă toţi locuitorii Europei ar închide robinetul în timp ce se spală pe dinți s-ar economisi 
     suficientă apă pentru a umple 6.000 de piscine olimpice în fiecare an?
    •  robinetele care curg duc la pierderea a circa 25 de litri de apă pe zi şi asta se poate rezolva 
     doar cu o simplă garnitură nouă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu